Samsung Full HD 3D

În autobuz, desigur. În 138. La picioarele unor tineri. Am înţeles, este cel mai uşor televizor din lume, implicit cel mai uşor de transportat. Şi nu avea decât 32 inchi. Dar altceva aş fi vrut să remarc. Taxiul nu ar fi costat mai mult de 20 lei până unde au coborât ei, dar dacă i-ar fi căzut LCD-ul la o frână mai apăsată a şoferului, ar fi irosit 2000 de lei? Ar fi irosit...

Hoţul nelămurit

Crângaşi. Aştept tramvaiul. Urc. Înaintez. Mai înaintez. Iar înaintez. De ce? Simt o mână scormonind pe la geanta mea. Până când o prind. Este ea, mâna colorată. De unde a venit? De sub o altă geantă.

Acum începe distracţia: cu stăpânire de sine, rog frumos să scoată mâna din geantă şi în cazul în care a luat ceva, să pună la loc.  Ei, da. Nu apucase să sustragă încă nimic, dar...bodiguard-ul (pirandă cu fuste multe) aşa de tare s-a ofensat: 

- Ţe doamnă, ţe? Ţe-a făcut? Că n-a făcut nimic. Ţe doamnă, ţe? 

- Stai fă cuminte că coborâm  la prima. 

- Da' de ţe să coborâm? 

- Chiar este nevoie să coborâţi. Coborâţi, vă rog.

Reacţii din partea celorlalţi călători.

O doamnă, după ce îşi întorsese geanta în faţă, pentru a o proteja mai bine: Nimeni nu sare, nimeni nu zice nimic, puteau sa te şi ia la bătaie că toţi ceilalţi stăteau liniştiţi, ascultând.

Ok, poate erau nişte fricoşi. Însă prefer să se facă o singură pagubă decât cinci.

Prada

Dimineaţă, oraş plin de umbrele. Saptămâna aceea friguroasă, cu temperaturi asemănătoare cu ale unei ierni. Ei, pentru unii nu a fost aşa.
De ce? Deoarece încercând să urc în 41, îmi sar în ochi ei, minunaţii: 2 balerini drăguţi (nu, nu cel din reclama Banca Românească dublat), finuţi, strălucitori, marca Prada. Repet, eram în 41. În 41 cu Prada în picioare. În picioare călcate în picioare de alte picioare. Şi oricum, ce frumos se loveau picăturile de ploaie de geamurile tramvaiului...

Fanul Pitici Gratis

Acum spun din amintiri. Sunt atemporală. Dar sunt amintirile mele din metrou. Ora 8.45, probabil o vineri, văzând că articolul http://www.piticigratis.com/2010/10/70-de-pozi%C8%9Bii-sexuale-episodul-8/ a fost scris într-o joi. Acest articol a fost citit de mine în acea dimineaţă peste umărul unui utilizator de Touchscreen si Internet Mobil. Majoritatea suntem căscaţi sau rezemaţi de pereţii metroului. Numai el stă drept, ţinându-se de touchscreen-ul său, cu ochii bulbucaţi la poziţia 27.

Gaiţele

Despre gaiţe presimt că veţi mai auzi. Ele sunt omniprezente. Ora aproximativă 8.30 pentru urcare din staţia Crângaşi. Uneori mai întârzie, însă au norocul să prindă uşile sau vreun conductor de metrou mai empatic. Posibil să deţin eu vreun magnet pentru ele? I hope not...

Oricum, odată urcate în metrou, cele două (una creaţă, alta dolofană) încep show-ul. Într-una din seri, una dintre ele a avut la meniul de seară mămăliguţă cu brânză, ou, unt şi smântână. Cealaltă nu. Însă ea a folosit Lenor Parfumelle. Într-o altă dimineaţă, le-am observat întârzierea, însă am aflat ce se întâmplase. Fiica gaiţei dolofanei îşi uitase proiectul la franceză pe masa din bucătările. S-a deplasat chiar ea către şcoala fiicei să i-l înmâneze (cu macaraua, oare?).
Şi totuşi, de ce le numesc gaiţe? Veţi spune că e ceva normal ceea ce fac ele. Conversează, sunt deschise, sincere. Da, dar o fac cu aşa mare viteză şi aşa mare volum. În plus, nu este atât de normal ca toţi ce circulă cu acel metrou să cunoască atâtea informaţii personale despre masa, casa, familia, trăirile lor personale, despre florile, culorile sau materialele lor preferate.

Ideea iniţială

De unde a venit? Observând coloratura din aceste mijloace de transport. Cu toţii suntem diferiţi, însă...din fericire, unii dintre noi ieşim aşa de uşor în evidenţă. Despre aceia veţi citi aici. Cei mai mulţi călătoresc fie cu metrorex, fie cu ratb, fie aşteapă pe peroanele acestora. Iar dacă pe unii îi voi observa de pe geamul autobuzului, vor avea şi ei oportunitatea de a apărea aici.